Stabilirea obligaţiei de întreţinere. Sistare ulterioară a plăţii. Condiţii. Desfacerea contractului de muncă. îndatorirea debitorului.
Faptul că unui om tînăr şi în deplinătatea capacităţii sale de a munci i s-a desfăcut contractul de muncă pe motiv de restrîngere a activităţii unităţii în care lucra nu-1 exonerează de obligaţia de a plăti în continuare pensia de întreţinere, în care scop trebuie să primească orice fel de muncă, indiferent de natura şi dificultăţile respective, ori dacă noul loc de muncă este permanent sau temporar şi chiar clacă retribuţia este inferioară muncii anterioare ori trebuie prestată în deplasare, în mediu rural.
In speţă, cererea de sistare a plăţii a fost respinsă de judecătorie, iar sentinţa a fost confirmată în recurs, ţinîndu-se seamă că reclamantul-recurent nu a făcut dovada că s-ar fi adresat oficiului forţei de muncă spre a fi repartizat în alt loc şi că nu i s-a găsit nici un loc de muncă disponibil.
Trib. jud. Botoşani, decizia civ. nr. 211 din 22 iunie 1983.