Pensie de întreţinere. Obligaţia bunicilor. Obligaţia bunicilor de a plăti pensie de întreţinere pentru nepoţii lor minori Potrivit art. 86 combinat cu prevederile art. 89 şi 91 din Codul familiei, obligaţia de întreţinere există nu numai între părinţi şi
Condiţia fundamentală de natură a pune, deci, în mişcare obligaţia bunicilor o constituie inexistenţa în patrimoniul părinţilor a mijloacelor îndestulătoare pentru acoperirea nevoilor descendentului minor.
O asemenea situaţie poate exista, printre altele, şi în cazul în care părintele împotriva căruia ar fi trebuit să se introducă cererea de plată a pensiei de întreţinere a părăsit nelegal ţara, stabilindu-se -definitiv în străinătate; cu atît mai mult cîncl acesta s-a stabilit într-o ţară cu care Republica Socialistă România nu a încheiat vreo convenţie ele recunoaştere şi executare reciprocă a hotărîrilor judecătoreşti în materie civilă, prin care să se asigure posibilitatea ca părintele debitor să fie efectiv urmărit în venituri sau avere.
Dacă debitorul pensiei de întreţinere ar fi respectat prevederea legală pentru plecarea definitivă din ţară (art. 12 lit. 'o din Decretul nr.. 156/1970 privind regimul paşapoartelor), starea de nevoie a minorului ar fi fost îndestulată prin achitarea prealabilă a pensiei de întreţinere pentru toată perioada, ori prin garantarea plăţii pensiei, în caz contrar, refu-zîndu-se eliberarea paşaportului, conservîndu-se, astfel, posibilitatea de urmărire a debitorului în veniturile realizate, în ţară, din muncă.
Trib. Supr., S. civ decizia nr. 1 296 din 18 iunie 1983.