Pensia de întreţinere datorată soţului. Faptul că soţul căruia î se cuvine pensie de întreţinere beneficiază de pensie de asigurări sociale nu exclude obligaţia legală a celuilalt soţ de a contribui la întreţinerea lui.
Articolul 41 alin. 1 din Codul familiei prevede că pînă la desfacerea căsătoriei, soţii îşi datorează întreţinere.
Faptul că unul din soţi beneficiază de pensie de asigurări sociale nu exclude obligaţia legală a celuilalt soţ de a contribui la întreţinerea lui, deoarece pensia de asigurări sociale nu se acordă în raport de nevoia beneficiarului, ci pe baza unor criterii de altă natură, ca vechimea în muncă, retribuţia tarifară etc.
Deci ţinînd seama de criteriile prevăzute de art. 41 din Codul familiei, instanţa este îndreptăţită să stabilească, atunci cînd este cazul, o pensie de întreţinere, pentru completarea veniturilor soţului reclamant.
Potrivit art. 86 din Codul familiei, obligaţia de întreţinere între soţi există numai în cazul în care unul din ei reclamă o stare de nevoie.
Starea de nevoie se apreciază în raport de mijloacele de trai ale celui ce solicită întreţinerea dar, în acelaşi timp, şi de posibilităţile celui ce urmează a o presta.
Trib. Supr., S. civ., decizia nr. 649 din 3C martie 1983.
Articole din aceeasi categorie: |
---|