Partaj bunuri comune. Apartament achiziţionat cu credit de Ia stat. Reactualizarea contribuţiei soţilor.
In vederea realizării unei împărţeli echitabile între soţi, apartamentul bun comun, construit cu credit de stat, se include în masa partajabilă, la valoarea prevăzută în actele normative în vigoare la data împărţelii şi nu la valoarea de contractare. Astfel s-ar ajunge la avantajarea nejustificată a soţului căruia i se atribuie apartamentul, în situaţia creşterii în timp a valorii lui.
In vederea stabilirii valorii care se include la partaj, urmează a se totaliza plăţile făcute, anume avansul, ratele şi dobînzile, ceea ce se raportează la preţul de contractare (fără dobînzi).
Procentul obţinut se va aplica la valoarea actualizată a apartamentului şi astfel rezultă valoarea contribuţiei comune, ce se include la partaj.
La stabilirea cotelor de contribuţie, se va ţine seama şi de plăţile făcute numai de unul din soţi, după despărţirea în fapt şi pînă la împărţeală.
Trib. Supr., S. tiv., decizia nr. 873 din 11 mai 1985.