Divort.org

Măsura reîncredinţării copilului minor, spre creştere şi educare, de la un părinte la celălalt, îşi găseşte justificare şi poate fi luată numai atunci cînd se stabileşte că interesele minorului o cer, adică atunci cînd părintele în a cărui îngrijire se află nu-i mai poate asigura condiţiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare. Ca atare, o schimbare numai parţială a condiţiilor care au determinat încredinţarea copilului unuia dintre părinţi nu trebuie să atragă neapărat revenirea asupra a-celei măsuri, atît timp cît se menţin elementele de bază care confirmă necesitatea ca măsura să fie menţinută în interesul copilului, atît în ceea ce priveşte posibilităţile materiale de creştere cît şi legăturile afective ce s-au stabilit între el şi părintele căruia i-a fost încredinţat.

Revenirea asupra măsurii, în sensul de a se lua copilul de la părintele căruia i-a fost încredinţat, trebuie să aibă deci o justificare temeinică, pe baza unor motive care să demonstreze că menţinerea lui la acel părinte ar avea consecinţe dăunătoare asupra creşterii şi educării sale, nefiincl indicat a se dispune, fără motive temeinice, schimbarea forţată a modului de viaţă pe care 1-a deprins şi care nu se dovedeşte a-i fi dăunător.

Trib, Supr., S. civ., decizia nr, 2 021 din 2 decembrie 1976.