Divort.org

Prin art. 21 lit. b din Legea nr 10/1968 (în prezent, art. 24 lit. b, Legea nr. 5/1973) se face referire în general la locatari, fără nici o distincţie după cum sînt soţi, alţi membri de familie sau străini de familie. Dar, tocmai pentru că se referă în general la locatari, textul nu poate fi aplicat în materiile în care există reglementări speciale, cum există în materie de familie, unde soţii nu pot fi obligaţi să se departă în fapt şi să trăiască separat, decît în urma desfacerii căsătoriei prin divorţ sau, Vremelnic, în timpul procesului de divorţ, prin ordonanţa preşetlinţială, cîncl sînt întrunite condiţiile prevăzute în art. 501 Cod procedură civilă.

Dacă s-ar admite contrariul, s-ar crea dificultăţi în procedura de conciliere a soţilor şi s-ar acţiona în sens contrar voinţei legiuitorului de a menţine căsătoria, ceea ce rezultă neîndoielnic clin dispoziţiile care reglementează procedura divorţului şi îndeosebi din cele înscrise în Decretul nr. 779/1966.

Prin urmare, menţionata dispoziţie legală nu este aplicabilă faţă de unul dintre soţi, care, deci, nu poate fi evacuat din locuinţă la cererea celuilalt soţ.

Pentru tulburările la care se dedă un soţ faţă de celălalt există alte mijloace de tragere la răspundere, pe cale penală (art. 320 Cod penal) sau contravenţională (art. 2 lit. c din Decretul nr. 153/1970).

Trib. Supr., S, civ., decizia nr. 6 din 5 ianuarie 1971.