Divort.org

Cazurile arătate în art. 22 din Legea nr. 5/1973 sînt tipice pentru soluţionarea de către instanţă a problemei locuinţei soţilor în caz de divorţ, nefiind însă excluse şi situaţii atipice, deci deosebite, decît cele cuprinse în acest text. Instanţa poate avea în vedere, pentru a atribui unuia sau altuia dintre foştii soţi, a beneficiului contractului de închiriere pentru, locuinţa ce a constituit domiciliul lor conjugal şi alte cazuri, textul neputînd fi înţeles deci, ca avînd o enumerare limitativă de situaţii. Intre aceste cazuri este şi cel al renunţării Ia locuinţă de către unul din soţi. Această renunţare trebuie să fie însă neechivocă. Simplul fapt că după divorţ unul din foştii soţi a locuit în altă parte nu constituie prin el însuşi o manifestare de renunţare la dreptul locativ asupra locuinţei în litigiu, deoarece, această stare de fapt nu are semnificaţia unei renunţări, clare, neechivoce, la dreptul locativ spre a fi reţinut ca atare şi nu poate fi considerat ca temei de atribuire a locuinţei celeilalte părţi.

Trib. Supr., S. civ., decizia nr. 53 din 11 ianuarie 1983.