Concubini. Dobîndirea unui imobil în timpul concubinajului. Dreptul de proprietate asupra imobilului.

Un imobil clobîndit în timpul căsătoriei, are caracter de bun. comun, în baza art. 30 clin Codul familiei, chiar clacă contractul s-a încheiat pe numele unuia din soţi.

Alte persoane, cum este cazul şi al concubinului, nu pot dobîndi un drept real, de proprietate imobiliară, decît în condiţiile prevăzute de lege, adică dacă a fost parte contractantă, iar actul de înstrăinare s-a încheiat în formă autentică şi cu autorizaţia necesară, în sensul dispoziţiilor imperative ale art. 31 clin Legea nr. 58/1974.

Faptul că o persoană a pus la dispoziţia concubinului ei o sumă de bani pe care acesta a investit-o în cumpărarea unui apartament nu-i dă persoanei respective decît un drept de creanţă împotriva concubinului (pe numele căruia s-a încheiat actul autentic de dobîndire a apartamentului), neputînd pretinde un drept clei. proprietate asupra bunului, deoarece nu poate invoca, în beneficiul ei, nici un act translativ de proprietate.

Trib. Supr., S. civ., decizia nr. 226 din 9 februarie 1982.

Articole din aceeasi categorie: