Divort.org

Potrivit art. 35 din Codul familiei, se instituie un mandat tacit de administrare, folosinţă şi dispoziţie a unora din bunurile comune bazat pe prezumţia consimţămintului tacit al soţilor. Prezumţia fiind relativă poate fi răsturnată de soţul care nu a participat la încheierea actului. Lipsa consimţământului unuia dintre şuţi la înstrăinarea de către celălalt soţ al unui bun comun nu constituie însă un motiv suficient pentru anularea actului, atîta timp cit nu s-a făcut dovada că dobînditorul a fost de rea-credinţă, în sensul că a achiziţionat bunul deşi a cunoscut că soţul vînzătorului nu şi-a dat consimţământul pentru încheierea convenţiei.

Instanţa este deci obligată să-si exercite rolul activ potrivit art. 129 şi 130 clin Codul de procedură civilă şi să pună în vedere reclamantului să propună probe pentru dovedirea relei-credinţe a cumpărătorului, deoarece în favoarea acestuia operează prezumţia de bună-credinţă potrivit prevederilor art, 1899 alin. 2 din Codul civil.

Trib. Supr. S. civ., decizia nr. 640 din 7 aprilie 1982.