Bunuri comune ale soţilor. Înstrăinare. Acte care produc efecte pe data decesului dispunătorului.

Dispoziţiile cuprinse în art. 35 din Codul familiei, referitoare la condiţiile în care se pot înstrăina bunurile comune, se aplică numai în cazul înstrăinărilor efectuate de către unul dintre soţi în timpul vieţii, pentru că numai în acest caz transferul de proprietate are loc de îndată ee's-a încheiat convenţia. In cazul în care înstrăinarea se dispune prin-tr-un act care nu produce efecte imediate, ci- abia la decesul dispună-torului, cum este testamentul, nu există raţiune a se condiţiona efectuarea actului de existenţa consimţământului soţului. Dacă s-ar cere un asemenea consimţămînt, s-ar impieta asupra voinţei testatorului, ceea ce este inadmisibil, deoarece el trebuie să dispună liber de averea sa, bineînţeles cu efecte de la data decesului, care este şi clata încetării căsătoriei şi comunităţii de bunuri. Desigur, actul de dispoziţie va fi valabil numai în limitele drepturilor cuvenite dispunătorului din bunurile comune.

 

Trib, Supr., S. civ., decizia nr. 1 839 din 21 noiembrie 1978.

Articole din aceeasi categorie: