Regimul juridic al bijuteriilor. Situatii in care urmeaza a se considera bunuri comune.

Potrivit art. 31 lit. c din Codul familiei, bunurile de uz personal sînt, prin excepţie, bunuri proprii ale soţului respectiv. în cazul bijuteriilor, însă, nu numai destinaţia lor constituie elementul determinant pentru stabilirea caracterului lor juridic, ci şi valoarea lor, deci măsura în care nu se depăşeşte uzul normal al acestor bunuri, deoarece, fiind confecţionate din metale preţioase, pot constitui un mijloc de investiţie. Intr-o atare situaţie, ele urmează a fi considerate bunuri comune, astfel încît fiecare dintre soţi să beneficieze în mod egal de valoarea lor, adică de rezultatul muncii comune de pe urma căreia au fost achiziţionate.

 

Trib. Supr., în compunerea prevăzută de art. 39 alin. 2 şi 3 din Legea de organizare judecătorească, decizia nr. 62 din 17 septembrie 1984.

Articole din aceeasi categorie: