Divort.org

Membrii unei familii avînd, alături de titularul contractului de închiriere, drepturi locative proprii, urmează că plecarea unui soţ din locuinţa comună, datorită alungării sale sau chiar din proprie iniţiativă, în cazul deteriorării relaţiilor dintre ei, nu echivalează cu o renunţare la acea locuinţă. Aceasta cu atît mai mult în cazul în care există şi copii minori rezultaţi din căsătorie, cu care unul dintre părinţi a plecat din locuinţă şi care au, ele asemenea, drepturi locative proprii la care minorii nu ar putea să renunţe valabil deeît în condiţiile legii.

Cum plecarea din locuinţă în astfel de situaţii este vremelnică, pe durata conflictului dintre soţi sau pînă la soluţionarea eventualului proces de divorţ, nu sînt aplicabile dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 5/ 1973 privind pierderea dreptului locativ prin mutarea definitivă din locuinţă. Aşa fiind, acţiunea de reintegrare în locuinţă a soţiei care a plecat este întemeiată.

în ceea ce-1 priveşte pe soţul care a continuat să ocupe locuinţa, el nu poate fi evacuat, deoarece el şi-a păstrat dreptul locativ şi nu se află în nici una dintre situaţiile prevăzute de. art. 24 din lege. Este însă întemeiată acţiunea în evacuare a concubinei soţului, deoarece ea nu are nici un titlu locativ.

Trib. Supr., S. civ., decizia nr. 12 din 7 ianuarie 1981.