Divort.org

Participarea soţului neproprietar la îmbunătăţirile sau reparaţiile ce se fac unui imobil care, fiind bun propriu al celuilalt soţ, este proprietatea exclusivă a acestuia, nu duce la schimbarea naturii juridice a bunului prin transformarea sa din bun propriu în bun comun. Un asemenea bun, cu toate îmbunătăţirile sau reparaţiile ce i s-au făcut, nu poate fi considerat bun dobîndit în timpul căsătoriei şi deci nu poate intra în prevederile art. 30 din Codul familiei. Ceea ce constituie bun comun este numai sporul de valoare pe care 1-a dobîndit bunul propriu ca urmare a îmbunătăţirilor şi reparaţiilor efectuate în timpul căsătoriei.

Dacă însă îmbunătăţirile sau reparaţiile efectuate în timpul căsătoriei asupra imobilului proprietatea exclusivă a unuia dintre soţi au transformat bunul în aşa măsură încît de fapt el a devenit un bun nou, acest bun fiind cu totul deosebit de cel iniţial trebuie considerat ca dobîndit în timpul căsătoriei şi deci devine bun comun.

Construcţiile noi ridicate în timpul căsătoriei pe terenul bun propriu al unuia dintre soţi, precum şi construcţiile alăturate, învecinate sau suprapuse construcţiei vechi (cum este în cazul supraetajărilor), fiind bunuri dobîndite în timpul căsătoriei, sînt ele însele bunuri comune. în consecinţă, soţul proprietar al terenului şi al vechii construcţii rămîne mai departe proprietar exclusiv al acestora, însă construcţiile noi constituie bun comun al ambilor. Soţul care nu este proprietar asupra terenului dobîndeşte totodată, ca titular al dreptului de superficie, un drept de folosinţă asupra terenului pe care s-a ridicat construcţia.

Trib. Supr., S. civ., decizia nr. 479 din 29 februarie 1984.