Divort.org

Instanţa de recurs şi prima instanţă de recurs extraordinar au respins acţiunea bunicilor prin care aceştia au cerut să li se recunoască dreptul de a avea şi păstra legături personale cu nepoata lor, a cărei mamă a decedat, minora aflîndu-se în îngrijirea tatălui, care le refuză nejustificat păstrarea legăturilor cu aceasta.

Pronunţînd această soluţie, instanţele au reţinut că în ce priveşte dreptul de a avea legături cu minorii, acesta este recunoscut, potrivit art. 43 alin. 3 din Codul familiei, numai părinţilor, ca o consecinţă a obligaţiei legale pe care o au pentru creşterea şi educarea acestora, ne-fiind recunoscut un asemenea drept şi bunicilor sau altor categorii de rude, atîta timp cît ambii părinţi sau măcar unul din ei este în viaţă şi nu este decăzut din puterea părintească, deoarece dreptul de a avea legaturi cu minorii este un atribut exclusiv al puterii părinteşti, bunicii neavînd, cu privire la această acţiune legitimare procesuală activă.

Soluţia este nelegală, deoarece textul de lege, reglementînd obligaţiile pe care părinţii le au chiar şi după divorţ, faţă de copiii lor minori privind creşerea şi educarea acestora le recunoaşte ca un corolar al obligaţiei dreptul de a avea şi păstra legături personale cu ei, fără a specifica, însă, aşa cum. au reţinut instanţele, că numai părinţii sînt, obligaţi să aibă şi să păstreze legături cu copilul minor".

Textul este inaplicabil în cauză, deoarece priveşte numai raporturile dintre părinţi şi copii, fără vreo deferire la alte categorii de rude şi fără a se preciza că numai părinţii" pot avea legături cu copiii lor minori, deci fără o asemenea limitare, care dacă ar fi fost înscrisă în lege, ar fi exclus, bineînţeles, posibilitatea exercitării acestui drept de către alte categorii de rude, cum sînt bunicii.

Această limitare greşit reţinută de către instanţe nu există şi nici' vreun alt text din Codul familiei nu prevede vreo interdicţie în acest sens.

Ceea ce trebuie să se observe, cu consecinţele juridice necesare, este că acţiunea a fost introdusă de bunici, adică de rude cărora legea le impune, în anumite situaţii, obligaţii egale cu ale părinţilor şi că noţiunea de familie şi rudenie, în concepţia legii, nu cuprinde numai pe părinţi şi copii, ci şi alte persoane care descind una din alta sau dintr-un autor comun, existînd, între acestea, o legătură de sînge, pe baza căreia, în anumite situaţii, legea prevede obligaţii şi drepturi reciproce, aceasta pentru realizarea unităţii şi consolidării morale a familiei, în concepţia superioară a umanismului socialist.

Este adevărat că nu există un text anume în Codul familiei, care să prevadă dreptul bunicilor de a avea şi păstra legături personale cu nepotul minor, dar acest drept, care este recunoscut părinţilor este recunoscut implicit şi bunicilor care, aşa cum s-a subliniat mai sus, au în anumite situaţii aceleaşi obligaţii faţă de nepoţi ca şi părinţii.

In acest sens sînt şi prevederile art. 86 din Codul familiei care obligă pe bunici să acorde întreţinere nepoţilor în cazul în car'e părinţii lor sînt în imposibilitate de a o acorda.

De asemenea, există posibilitatea ca minorul să fie încredinţat spre creştere şi educare bunicilor, chiar dacă unul din părinţi trăieşte dacă, din împrejurările cauzei rezultă că aceasta este în interesul minorului, de asemenea, dacă ambii părinţi au decedat sau au fost decăzuţi din puterea părintească.

Obligaţiile de mai sus impun în mod firesc recunoaşterea dreptului bunicilor de a avea şi păstra legături personale cu nepotul lor, ca şi părinţii acestuia, drept care chiar dacă nu ar fi fosfi prevăzut anume de lege pentru părinţi, încă ar fi trebuit recunoscut atît lor cît şi bunicilor, ca o consecinţă firească a legăturii de sînge şi a unităţii morale a familiei, ce se exprima atît pe legăturile de afecţiune dintre aceştia cît şi a ajutorului material reciproc dinre ei în cazurile arătate de lege.

Afectivitatea dintre bunici şi nepoţi constituie baza legăturii dintre aceştia, oii ea nu poate fi realizată decît prin menţinerea unei apropieri între ei, a dreptului bunicilor de a avea şi păstra legături personale cu nepoţii lor, contribuind, în felul acesta şi ei la educarea nepoţilor, temeiul juridic constînd în dispoziţiile art. 1 şi 2 din Codul familiei, cît şi în spiritul şi concepţia legii.

Bunicii avînd dreptul de a cere să aibă şi să păstreze legături personal^ cu nepoţii lor, au implicit legitimare procesuală activă, fiind vorba de obţinerea, pe calea justiţiei, a unui drept recunoscut prin lege.

Aşa fiind, în mod nelegal s-a conchis că reclamanţii bunici nu au legitimare procesuală activă, deoarece nu au vocaţie la dreptul dedus prin acţiune.

Dreptul bunicilor însă de a avea legături cu minorul ca şi al părintelui, dealtfel, căruia în caz de divorţ nu i s-a încredinţat copilul trebuie examinat în raport de interesul minorului, adică dacă exercitarea acestui drept nu pune în primejdie dezvoltarea şi educaţia minorului, fie legat de comportarea sau moralitatea persoanei care exercită dreptul, fie de modalitatea exercitării, care în nici un caz nu poatq fi abuzivă, cu referire la fixarea zilelor şi orelor cînd minorul poate fi luat de bunici, acestea în raport de vîrsta minorului, iar dacă este elev, de programul de şcoală şi pregătirea lecţiilor.

Trib, Supr.. S. civ., Completul de 7 judecători. - decizij nr. 41 din 19 august 1985.