Divort.org

Potrivit art. 13 din Legea nr. 5/1973, închirierea de locuinţe în oraşe mari se poate face numai persoanelor şi familiilor care domiciliază sau care au dreptul să-şi stabilească domiciliul în aceste oraşe, iar potrivit art. 7 din Decretul nr. 68/1976, între cei ce au dreptul la o asemenea schimbare este şi soţul care se mută la celălalt soţ cu domiciliul într-un atare oraş. Dreptul de a-şi schimba domiciliul îl are soţul numai în timpul cît durează căsătoria.

Cele două drepturi, de a cere şi de a dobîndi domiciliul, nu sînt identice prin natura şi efectele lor, primul fiind un drept procedural (de petiţionare), iar al doilea fiind un drept substanţial. Astfel, soţul care solicită mutarea trebuie să facă dovada căsătoriei şi a faptului că celălalt soţ are asigurată locuinţa în oraşul mare, deţinînd-o cu titlu legal. Acest drept este şi rămîne o simplă vocaţie, a cărei eficienţă juridică se menţine atît timp cît se menţin şi condiţiile în care putea fi valorificată, ea încetînd odată cu dispariţia acestor condiţii. Prin urmare, odată cu desfacerea căsătoriei încetînd posibilitatea de a valorifica vocaţia, nu mai poate fi dobîndit dreptul de schimbare a domiciliului în oraşul mare. De aceea, în cadrul de aplicare al art. 22 din Legea nr. 5/1973, locuinţa în oraşul mare nu poate fi atribuită soţului care pînă la acea dată nu a obţinut schimbarea domiciliului.

Trib. Supr., S. civ., decizia nr. 832 din 9 mai 1979.