Divort.org

Interzicerea căsătoriei ,în cazul alienatului şi debilului mintal este absolută, spre deosebire de ipoteza lipsei vremelnice a facultăţilor mintale, cînd interzicerea funcţionează exclusiv pentru perioadele în care persoana nu are discernămîntul faptelor sale.

Distincţia este logică şi marchează o organizare consecventă a materiei, deoarece ideea pe care se întemeiază opreliştea legală este aceea a existenţei unui acord real de voinţe la încheierea căsătoriei, ceea ce presupune că părţile acţionează cu discernămînt şi. deci îşi dau un consimţămînt valabil.
Or, în cazul alienatului şi debilului mintal, legea consideră, prin definiţie, că un atare discernămînt nu există, situaţie care denotă lipsa totală de consimţămînt.

Aptitudinea sau inaptitudinea unei persoane de a efectua o activitate profesională utilă este irelevantă, dat fiind că legea nu sancţionează comportarea socială a individului, condiţionînd valabilitatea căsătoriei de posibilităţile de adaptare la o viaţă organizată, ci stabileşte o împiedicare absolută, exclusiv în considerarea lipsei de discernămînt a unuia dintre soţi şi deci a neputinţei în care el s-ar afla de a-şi da consimţămîntul la încheierea căsătoriei.

Trib. Supr., S. civ., decizia nr. 251 din 24 februarie 1970.