Bunuri comune ale soţilor. Regimul legal al bunurilor dobîndite înainte de rămînerea definitivă a hotărîrii de divorţ.

Bunurile dobîndite de soţi în timpul căsătoriei, fie prin munca lor comună, fie separat, devin bunuri comune. Este indiferent modul cum au fost dobîndite şi nu interesează dacă în actul de achiziţie au fost trecuţi ambii soţi sau numai unul dintre ei, fiind suficient ca dobîndirea să aibă loc în timpul căsătoriei. Tot astfel nu interesează sub acest aspect care dintre soţi a procurat valoarea de achiziţie a bunului.

Cît priveşte hotărîrea de divorţ, ea nu produce efecte decît din moment ce a rămas definitivă. Ca atare, bunurile dobîndite în intervalul de timp de la pronunţarea hotărîrii de divorţ şi pînă la rămînerea ei definitivă, fie de ambii soţi, fie de unul dintre ei, au tot caracterul de bunuri comune.

Trib. Supr., S. civ., decizia nr. 517 din 26 februarie 1972.

Articole din aceeasi categorie: