Bunuri comune ale soţilor. înstrăinare. Necesitatea consiinţămmtului. Promisiune de vînzare.

Pentru înstrăinarea unei construcţii care constituie bun comun, este necesar consimţămîntul ambilor soţi.

Lipsa acestui consimţămînt nu poate fi suplinită prin hotărîre juder cătorească, deoarece pînă la împărţirea bunurilor comune nici umil dintre soţi nu poate dispune prin acte între vii de dreptul său devălmaş în atare bunuri, această consecinţă derivînd din însăşi natura juridică a comunităţii de bunuri. Pentru o astfel de înstrăinare se impune aşadar existenţa consimţământului conjunct şi expres al ambilor soţi.

De.aceea refuzul unui soţ de a. înstrăina un atare bun nu poate fi conşiflerat -că ar constitui abuz de drept şi nu poate fi sancţionat. Acest refuz şa întemeiază pe dreptul soţului, recunoscut de lege, de a se opune la înstrăinarea construcţiei ce face parte din bunurile comune, în exercitarea acestui drept refuzul de a consimţi la vînzare nu apare ca potrivnic scopului economic şi social al regimului comunităţii de bunuri, ci dimpotrivă exprimă un interes legitim, şi anume acela de a nu se diminua masa bunurilor comune fără o justificare temeinică a necesităţii actului de înstrăinare.

Regimul juridic instituit de lege (art. 35 alin. 2 din Codul familiei) constituie o măsură de protecţie, sancţionată cu nulitatea actului de dispoziţie făcut de către un soţ fără consimţămîntul expres al celuilalt soţ.

In cazul în care soţul nu încheie un act valabil care să transfere dreptul ele proprietate cu privire la un atare bun. ci doar un act ce are valoare numai ca promisiune de vînzare, de natură a da naştere unei obligaţii personale între părţile ce l-au încheiat, dreptul celuilalt soţ în comunitatea de bunuri nu sînt lezate, întrucît nu operează un transfer de proprietate, nici chiar în limita părţii devălmaşe a soţului ce a încheiat actul, deoarece cît timp nu intervine partajul bunurilor comune între soţi, el nu are o parte proprie de care să poată dispune în mod valabil. Astfel, celălalt soţ nu are interes să ceară anularea unui ante-ciontract, iar, pe ele altă parte, Un atare act nici nu-i este opozabil, el fiind terţ faţă de acel act.

Trib. Stipr., S. civ., decizia nr. 2 347 din 23 octombrie 1974,

Articole din aceeasi categorie: