Acţiune partaj bunuri comune. Posibilitatea schimbării caracterului de bun propriu în cel dc bun comun.
In cazul în care la renovarea casei bun propriu al unuia dintre soţi, celălalt soţ contribuie cu materiale care sînt bunuri proprii ale acestuia (în speţă materiale provenite din demolarea unei case ce aparţinuse bunicului său), este necesar ca în cadrul procesului de partaj instanţa să examineze dacă părţile prin acordul lor de voinţă expres sau tacit s-au înţeles să schimbe caracterul de bunuri proprii al materialelor în cel de bunuri comune, avîndu-se în vedere destinaţia dată acestora, de a fi încorporate într-o casă menită să servească de locuinţă, comună, familială, ambilor soţi.
Urmează să se examineze, aşadar, dacă prin încorporarea acestor materiale, nu s-a urmărit ca şi soţul proprietar al materialelor să dobîn-dească un drept real de proprietate asupra construcţiei concretizat într-o cotă corespunzătoare aportului său în materiale şi muncă şi nu un drept de creanţă.
Trib. Supr., S. civ., decizia nr. 391 din 14 martie 1981.
Articole din aceeasi categorie: |
---|