Divort.org

Partajul judiciar sau împărţeala judecătorească intervine atunci când nu s-a putut realiza partajul voluntar sau în cazurile când acesta este obligatoriu. În cele mai dese situaţii, justificarea partajului judiciar este determinată de neînţelegerile coindivizarilor.

Prin acţiunea de partaj coindivizarii urmăresc ca dreptul indiviz al fiecăruia dintre ei pe care îl au asupra bunului sau a masei de bunuri supuse împărţelii, să fie înlocuit cu un drept exclusiv şi diviz asupra unor bunuri precis determinate, concrete, care să fie atribuite în lotul ce revine fiecăruia dintre copărtaşi şi astfel să înceteze imixtiunile celorlalţi în modul de exercitare a atributelor dreptului de proprietate.

Sunt consacrate trei cauze legale ale obligativităţii partajului judiciar, şi anume:

-când un copărtaş nu este prezent la rezolvarea indiviziunii prin împărţeală şi nu este nici reprezentat, prin mandatar cu procură specială;

-atunci când unul dintre coindivizari este minor sau interzis prin sentinţa judecatorească definitivă şi irevocabilă, iar autoritatea tutelară nu a autorizat actul de împărţeală voluntară;
-atunci când cel puţin unul dintre coindivizari se opune actului de împărţeală prin convenţia părţilor.

Procedura împărţelii judiciare este reglementată în prezent de art.673/1-673/14 din C.proc.civilă.28 Modalităţile concrete de realizare a partajului judiciar sunt:

a) partajarea în natură a bunului sau a bunurilor care fac obiectul indiviziunii. Atribuirea în natură are loc prin formarea de loturi egale cu numărul coproprietarilor. Împărţeala în natură este regula şi este prevăzută de art.673/5 a1.2 din C.proc.civ, care stabileşte că instanţa va face împărţeala în natură, procedând la formarea de loturi şi la atribuirea lor. Prin modalitatea de realizare a partajului în natură se realizează o echilibrare mai eficientă a intereselor economice, ale copărtaşilor, pentru că vizează bunuri care intră în conţinutul dreptului real de proprietate şi nu o echivalenţă a acestuia. În cazul formării de loturi în natură care nu sunt echilibrate valoric, această echilibrare se va face prin plata unor sulte valorice proporţionale de către cei care au primit mai mult, către cei care au primit mai puţin.

b) atribuirea bunului în proprietatea exclusivă a unuia dintre copărtaşi, ceilalţi copărtaşi urmând să primească echivalentul bănesc al cotelor la care au dreptul. La această modalitate se recurge când bunul (de regulă unul singur) nu poate fi partajat comod în natură, deoarece este indivizibil, s-ar distruge prin formarea mai multor bunuri din el, împărţeala în natură este imposibilă sau neeconomicoasă pentru că bunul ar fi fărâmiţat excesiv. Astfel se va pune capăt coproprietăţii, prin atribuirea bunului unuia dintre copărtaşi, urmând ca ceilalţi să primească echivalentul în bani al valorii la care au dreptul. Pentru ca atribuirea să fie echitabilă se va aprecia în raport de o serie de împrejurări, cum sunt: cotele părţi ale copărtaşilor, natura bunului, ocupaţia copărtaşilor, timpul de folosire, nevoia de acel bun, profesia legată de acel bun, posibilităţi de punere în valoare etc. În practica judecătorească au fost stabilite criterii pentru atribuire, în cazul în care copărtaşii nu convin, asupra căruia dintre ei să i se atribuie bunul indiviz.29 Criterii de atribuire sunt prevăzute expres la art. 673/9 C.proc.civ. care se referă atât la formarea cât şi la atribuirea loturilor, astfel ”... instanţa va ţine seama, după caz, şi de acordul părţilor, mărimea cotei părţii ce se cuvine fiecăruia, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre coproprietari,îinainte de a cere împărţeala au făcut construcţii, îmbunătăţiri cu acordul coproprietarilor sau alte asemenea. ”
Cel căruia i se atribuie bunul aflat în indiviziune va fi obligat să plătească celorlalţi copărtaşi sume băneşti cu titlu de sultă, proporţional cu cotele de proprietate deţinute în bunul supus partajului. Dacă părţile nu se înţeleg cu privire la valoarea bunului, instanţa va administra probe pentru evaluare. Practica instanţelor este că se va dispune efectuarea unei expertize, atât pentru formarea loturilor cât şi pentru stabilirea valorii de circulaţie a bunului sau masei de bunuri supuse împărţelii; sens în care dispune şi art.673/6 din C.proc.civ.

c) vânzarea bunului şi împărţirea echivalentului bănesc, este ultima modalitate ce va fi folosită dacă bunul nu este partajabil în natură şi nici unul dintre copărtaşi nu doreşte să-l preia în lotul său. Vânzarea se va realiza prin bună învoială, dacă toţi copărtaşii şi-au dat acordul, sau prin licitaţie publică, dacă acest acord nu poate fi obţinut. Preţul rezultat va fi distribuit între copărtaşi proporţional cu cota fiecăruia.

Dacă obiect al partajului este un teren extravilan iar cumpărător este un terţ, vânzarea se va face cu respectarea dreptului de preemţiune reglementat de Legea nr.54/1998.

Dacă în cadrul licitaţiei adjudecător este unul dintre copărtaşi, nu sunt aplicabile regulile privitoare la preemţiune deoarece, datorită caracterului retroactiv al partajului, nu suntem în prezenţa unei înstrăinări. Achizitor prin licitaţie nu poate fi un cetăţean străin sau apatrid şi pentru cetăţenii români nu se poate depăşi suprafaţa de 200 ha în echivalent agricol.

Partajul este declarativ de drepturi în condiţiile art.786 C.civil. Datorită efectului declarativ acesta retroactivează până la momentul naşterii coproprietăţii. Cota parte de proprietate rezultată din indiviziune se transformă retroactiv în drept de proprietate exclusivă asupra bunului sau masei de bunuri atribuite fiecărei părţi. În caz de vânzare a bunului indiviz de către un coproprietar, dreptul se consolidează dacă bunul a fost atribuit coproprietarului înstrăinător ca efect al partajului. Actele încheiate de către ceilalţi copărtaşi nu sunt opozabile copărtaşului căruia i-a revenit bunu1 prin partaj, e1 având situaţia unui terţ.

Efectul declarativ al partajului absoarbe perioada de indiviziune (coproprietate temporară) ceea ce face să consolideze sau dimpotrivă, să desfiinţeze, actele juridice încheiate de copărtaşi cu privire la bunul indiviz în raport de împrejurarea dacă bunul cade sau nu în lotul celui care a încheiat actul. Fac excepţie actele de dispoziţie încheiate de un coproprietar cu acordul celorlalţi sau dacă terţul a fost de bună credinţă având reprezentarea eronată, dar de neînlăturat că tratează cu titularul dreptului.